Urbanul

Cei care fac tot farmecul chestiilor care construiesc realitatea culturii urbane sunt, in primul rand, pe strada. Fie ca dau cu spray-ul, semnindu-se pe cladiri chiar daca nu sunt ale lor, fie ca ii gasesti in parcuri in toate anotimpurile, ca tot nu prea mai e mare diferenta intre ele, ei isi arata prezenta pe strada in orice fel posibil, fie si doar prin felul in care se imbraca.

Ii recunosti de la o posta: sunt reprezentantii primelor generatii care au avut parte inca de mici de comunicare la distanta, fie ea telefon mobil sau internet, sunt nascuti pe la inceputul anilor ’90, au avut televizor de cand invatau sa mearga si telefon mobil de la 10 ani. Ei stiu ce-i cool pentru ca nu isi primesc informatiile de la televizor, ci le cauta pe net, practica sporturi urbane si asculta muzica de care nu prea auzi la radio, pentru ca e toata luata de pe net in mp3-uri. Ei pot fi considerati segmentul cel mai :”funky”: si, fiind o specie recenta, e cel mai interesant sa-i intrebi chiar pe ei ce li se pare “urban” si ce nu. Era sa uit: fiecare dintre ei are cel putin un gadget asupra lui.

O alta categorie interesanta, care ne invata la randul lor destule despre ce inseamna sa fii “urban” sunt cei care lucreaza prin multinationale. Nu sunt loviti foarte tare de miturile si realitatile de dinainte de ’89, pentru ca erau cam mici pe-atunci, dar unii dintre ei au participat, ce-i drept, pasiv, la prima transmisiune integrala a vreunei revolutii la televizor. Ei percep munca “pe stil nou” si inteleg avantajele si dezavantajele de a plati rate cate 20 de ani la rand, obligati fiind sa munceasca in tot acest timp si sa evolueze in cariera.

Ei se bucura de toate realitatile orasului, stiu ce inseamna sa lucrezi in echipa si folosesc computerul la “job” in majoritatea timpului. Tot ei sunt constienti ca trebuie sa le si placa jobul pe care il au si, chiar daca depasesc de multe ori orele de program, isi gasesc timp sa vada un film sau sa se duca la sala, fie ea de fitness, forta sau tenis. Au multi prieteni, cu care comunica mai mult la distanta, pentru ca nu au timp sa se vada si intretina prea des cu ei. Vorba aia, time_is_money si rata la masina e si ea greu de neglijat. Si, in plus, urbanii de genul asta, adica mai “pe program” decat restul, sunt extrem de utili societatii J. Pentru ca sunt multi si muncitori.

Nu trebuie sa uitam niciodata de ecologisti, majoritatea dintre ei involuntar “eco” pentru ca nu sunt neaparat militanti dar au cateva cauze destul de precise. Nu ca ar reprezenta neaparat o miscare impotriva globalizarii si a folosirii abuzive a resurselor naturale, preferind sa se deplaseze cu bicicleta, dar ei sunt printre primii care incep sa se prinda de ce nu e tocmai bine sa mergi doar cu masina prin oras si sa fii “biropat”, adica sa muncesti prea mult si sa ai cam acelasi traseu zilnic.

Bicicleta va fi intotdeauna simbolul unui “bien-vivre” specific Bucurestiului din toate epocile, usor hippie si demodat, dar revenit la moda cu ocazia “eco”. Ah, si inca o chestie: cei care se dau cu bicicleta, pe langa faptul ca nu polueaza deloc mediul si ajung la timp unde trebuie sa ajunga, s-au prins ca transportul in orase aglomerate ca Bucurestiul e mai eficient pe cate 2 roti.

Consumatorii cei mai rafinati, atat de produse cat si de arta, sunt, evident, cei care produc arta si media, si incearca prin orice fac sa nu se raporteze doar la realitati locale ci sa fie sincron cu ce se intampla in tari in care n-au fost pauze de istorie de cate 50 de ani si atatea « incremeniri in proiect ».

Unii dintre ei au si joburi de zi, insa nu in sistemul corporat de 8 ore de munca in intervalul de 24 de ore, si isi permit sa iasa in oras mai mult decat altii, pentru ca de acolo isi iau toate resursele necesara ca sa se distreze si sa ii distreze si pe ceilalti. Multi dintre ei nu inteleg conceptul de « cariera » ci mai degraba cel de « viata », experimentind in permanenta chestii noi si fiind, in diferite domenii, pionieri. Sunt destul de relaxati in ceea ce priveste traiul in oras, multi dintre ei prefera sa investeasca in placeri personale sau in proiecte decat sa isi doreasca rate la apartamente sau vile de vacanta. Cu toate, astea, ei viseaza, in secret, la casute prin zone rezidentiale. Pana atunci, insa, au tot timpul sa fie considerati un fel de yuppies conectati non-stop la tehnologie si care produc destula « media » cata le cere restul lumii. Nu sunt neaparat artisti, dar au treaba cu lumea asta, se informeaza exclusiv de pe net, pot fi considerati snobi dar sunt mereu transmitatori de trend.